Scopul legii nediscriminării este de a permite tuturor persoanelor o șansă echitabilă și corectă în accesarea oportunităților disponibile într-o societate. Acest lucru înseamnă că indivizii sau grupurile de indivizi care sunt în situații comparabile nu trebuie tratați mai puțin favorabil datorită unei caracteristici particulare, precum sexul lor, originea etnică sau rasială, religia sau credința, handicapul, vârsta sau orientarea sexuală.

Ordonanța De Guvern Nr. 137/2000 Privind Prevenirea Și Sancționarea Tuturor Formelor De Discriminare

Prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”

Ai o propunere pentru comunitatea Gherla?